See beyond prejudice!

Welcome!Prin acest blog veti patrunde in lumea GipsyEye, lumea vazuta prin ochii de tigan.

Mesagerii admirati si incurajati la Iasi si Bacau! marturii si galerie foto! 19/09/2011

This slideshow requires JavaScript.

Au muncit enorm ca sa poata ajunge si la Iasi si la Bacau. Repetitii peste repetitii, telefoane, intalniri si deciziile importante le-au cam dat batai de cap mesagerilor.  Totusi munca lor a fost rasplatita. Peste 1000 de  persoane au trecut pe la standul lor in cele doua orase. Curiosii au aflat mai multe despre ce inseamna sa fii r(om) si ce inseamna discriminarea.  Au probat costumele traditionale, au luat ca amintire o  fotografie si o potcoava norocoasa facuta pe loc de mesterul mesager. La sesiunile de flash mob, oamenii s-au oprit sa ii priveasca si sa ii admire. Sunt romi si romani dar prieteni: mesageri impotriva discriminarii…aici cateva marturiile la cald:

Razvan, 20 de ani voluntar impotriva discriminarii

Mi-a placut reactia oamenilor atunci cand treceam prin oras si la flash moburi. Am lasat cate un zambet si un gand de bine pe unde am trecut. Dansul, muzica, veselia tinerilor reprezinta pasiuni si oamenii ce isi urmeaza pasiunea aduc fericire in jurul lor. Azi m-am simtit liber.   

Stefan, 22 de ani, voluntar impotriva discriminarii

Cel mai mult m-a impresionat faptul ca multi oameni au venit la stand ca sa probeze costumele noastre, sa admire portul nostru traditional tiganesc.  Mi-a placut ca  au dansat alaturi de noi si se vedea pe fetele lor ca sunt fericiti . Asta inseamna ca de cand am infiintat GipsyEye discriminarea incepe sa dispara.

Gabi, 22 de ani, voluntar impotriva discriminarii

Ceea ce m-a impresionat a fost reactia publicului, a oamenilor de pe strada. Toti erau plini de admiratie si interesati sa ne cunoasca. Grupul format de noi a fost foarte bine organizat. Ne-am simtit extrordinar si cred ca misiunea noastra de mesageri impotriva discriminarii a fost atinsa.

Nadir, 24 de ani, voluntar impotriva discriminarii

M-a impresionat traditia si pasiunea romilor pentru dans. Cred ca dansul si muzica promoveaza traditia romilor. Ceea mi s-a parut foarte foarte frumos este faptul ca  grupul a fost unit si a stiut sa colaboreze. Dansul de pe scena de la Iasi mi-a placut enorm. Au fost multi oameni care ne-au aplaudat si ne-au urat succes.

Stefana 19 ani, voluntar impotriva discriminarii

M-a impresionat atractia publicului pentru muzica si dansul tiganesc. Pentru mine cel mai mare “cufar “ cu bogatii si traditii  este Ghiocel, un tanar rom care danseaza cu foarte multa pasiune si este impresionant felul in care isi face el prezentarea: prin batai specificie din palme in loc de vorbe. Este omul care spune mereu :” Dansul este viata mea”

Gabriel, 18 ani, rom laies voluntar impotriva discriminarii

“Mi-a placut enorm sa particip la flash mob si m-am bucurat de  reactia oamenilor de pe strada. La fel cand am fost  pe scena am simtit ca oamenii ne admira. Fetele noastre si baietii nostril impreuna au stiut sa arate lumii dansul tradtitional. Pentru mine este important sa dansez, pentru ca atunci cand  fac asta simt ca sunt fericit  si pot face si pe altii fericiti.

Marian, 27 de ani, voluntar impotriva discriminarii

In primul rand dansurile GipsyEye sunt foarte frumoase si am reusit sa le invat asa cum am putut. Cred ca ele arata lumii o partea din pasiunea romilor. Sunt ca o usa prin care romii ne poftesc alaturi de ei sa ne bucuram si sa ne cunoastem. Un moment  care m-a marcat a fost cand lumea s-a adunat sa vada cum se fac potcoavele .

Florinel, 19 ani, rom lautar voluntar impotriva discriminarii

Cel mai mult mi-a placut seriozitatea si munca echipei GipsyEye. Ceea ce ei fac mi se pare ceva frumos si util, si cred ca oamenii care au venit sa ne cunoasca au simtit asta. M-a impresionat puterea de convingere pe care au avut-o astazi la Iasi in primul rand asupra majoritarilor asupra diminuarii discriminarii. Faptul ca sunt lautar si muzica este pe primul loc in viata mea m-a ajutat sa contribui  la aceste evenimente si asta m-a bucurat. Si mesajul nostru este : fii vesel, bucura-te de viata alaturi de toti fie ei romani, romi, lipoveni etc!!

 

Mesageri-n actiune: Sulina 2010 21/06/2010

14 săptămâni, atât au muncit mesagerii pentru a merge în tabăra vieţii lor - Ei au numit-o aşa!

Repetiţii, Festudis, paşi ursăreşti, mămăligă la ceaun, fuste ţigăneşti, ii româneşti, bucate lipoveneşti, discriminare, scenete, spectacole stradale, balul mesagerilor, Roma and Friends Village… sunt toate cuvinte ce trezesc în fiecare dintre noi trăiri, sentimente, AMINTIRI. Momentul maxim de tensiune a fost la Balul Mesagerilor (cel mai reuşit spectacol al nostru unde am avut şi invitaţi de onoare precum «Hands up») când s-au anunţat cei 21 de mesageri ce vor merge în tabără… bucurii, plânsete… iar plânsete… Vă spunem sincer că am petrecut ore în şir căutând soluţii să mai meargă şi alţi mesageri, tot activi, tot supertineri, ce s-au implicat şi au dovedit că pot. Ne-am bucurat enorm să avem încă patru mesageri cu noi. Nu vă spunem cât s-au bucurat ei.
Sulina uite că venim: 25 de mesageri, 9 Gipsy Eye şi 6 traineri şi un fotograf (nu pozar)!

11 iunie 2010 (Drumul spre Sulina)
Gara din Târgu Frumos nu a fost niciodată mai frumoasă. Orele 19.00 fix, ora plecării. Încărcaţi de bagaje, de zâmbete şi voie bună, dar mai ales de nerăbdare ne-am aliniat să facem prezenţa. Ne uităm în stânga în dreapta… şi da! Suntem toţi… sau nu!? Trebuia să lipsească cineva. CEZAR! Îl sunăm, îl căutăm şi aflăm cu părere de rău că nu mai vine: probleme de familie. Ne-am supărat, ne-am încruntat, dar ne-a trecut repede. Avem o misiunea şi trebuie musai îndeplinită. Vorba aceea, pentru un pui… nu se merită să ţii la sol tot stolul.

Suntem împărţiţi în patru grupe şi ni se distribuie gratuit câte o “mămică” care să aibă grijă de ei pe tot parcursul drumului. Mihaela, Ionuţ Stan, Dragoş şi Larisa îşi iau rolul în serios… poate prea în serios. Mai sunt 10 minute până la sosirea trenului. Cu mic cu mare traversăm peronul şi suntem nerăbdători să vină trenul. Uuuuuoau… întârziere de aproximativ 30 de minute. Dar nu-i nimic.. ne aşezăm pe bagaje, mai facem o poză, mai facem o glumă mică, mai primim ultimele sfaturi de la mămicile şi tăticii (adevăraţi) veniţi să ne petreacă…a.. uite c-a venit! Ne-am urcat cu greu, ştiţi cum sunt feţele când pleacă departe… la fel ca melcii… îşi iau casa în spate! Suntem însă bucuroşi că a început călătoria. Am ajuns în Iaşi. Facem o tablă pe peron cât timp celălalt tren soseşte şi ne instalăm comozi în aşteptarea celor de la Gipsy Eye ce ne vor însoţi. Suntem mulţi, zgomotoşi, energici şi atragem atenţia călătorilor. Neintenţionat i-am bombardat şi pe aceştia cu voie bună, muzică live şi zâmbete cât cuprinde.

Sosesc şi fetele de la Gipsy Eye însoţite de Cătălin şi Măcinoi. Sunt frumoase şi numai un zâmbet. Nici nu ştiu ce le aşteaptă. Peste puţin timp soseşte şi trenul iar fiecare îşi caută un loc cât mai comod pentru a petrece cele 7h şi 43 minute până la Medgidia. Ocupăm un vagon întreg şi călătorii de lângă noi nu rezista prea mult veseliei noastre. Dans pe tarabană, cântece de foc şi jale, dar şi de dragoste răsună prin vagon pe dansul celor mai energici. E trenul nostru, al mesagerilor şi noi ştim să facem oamenii să se simtă bine alături de noi. Se spun poveşti, povestiri şi glume care de care mai haioase. Cătălin spune poveste fermei de vaci care fac toate “muuu” în acelaşi timp iar şeful e cel care mugeşte mai tare… adică… tuuuuuuu! Câte unul cade adormit că pe front, dar unul altul îi ia locul repede. E acţiune!

La ora 00:00 Cel mai frumos tort din lume.
Miezul nopţi şi deodată îl vedem pe Ionuţ Stan cu un “tort de grisine” şi o lumânare în mână, cerând un foc şi spunându-ne că nişte ziua Dianei – Printeşa Pietrişului şi dansatoare la Gipsy Eye. Ne adunăm cu toţii şi o punem să sufle în lumânare. Vădit emoţionată Diana ne-a împărţit tuturor câte o «felie» de tort în timp ce vagonul răsună de «câte-un pic pic.. pân’ n-o rămânea nimic». Şi «la mulţi ani» a continuat zgomotos până când a sosit “controlorul nervos” şi ne spune să încetăm căci facem gălăgie.

Orele trec repede şi oboseala îi prinde în vârtej pe unii care au adormit pe scaune pe bagaje sau chiar pe jos înveliţi în fuste colorate. Pentru alţii însă aventura continuă: dans, cântec, joc de table sau poze cât mai inedite cu cei ce dorm cu gura căscată. La Făurei, trenul face o pauză de 30 de minute. Coborâm cu tarabana fermecată şi le cântăm celor ieşiţi din tren să fumeze. Primim aplauze la scena deschisă şi invitaţii de a rămâne cu ei… refuzăm politicos spunând că avem o misiune. Ne reluăm locurile şi trenul pleacă. Ne dăm seama că am ajuns la Medgidia după emblema oraşului scrisă cu arbuşti verzi şi uscaţi pe un deal. A fost o noapte alertă, zbuciumată de mers cu trenul în care s-a dormit o oră, câteva minute sau chiar deloc. Nu face nimic, suntem tineri şi ne place viaţa.

Tulcea la prima vedere… Nu am stat prea mult în Medgidia, doar cât să ne luăm o cafea şi să ne suim în trenul de Tulcea: două vagoane la fel de schimonosite numai că unul de clasa întâi şi celălalt de-a doua. Ocupăm din nou un vagon întreg şi bucuroşi de scaunele rabatabile le întindem la maxim cu gândul la puţin somn odihnitor. Unii au reuşit. Alţii mai vioi au început să povestească năzdrăvăniile de noaptea trecută. Trenul trece agale şi opreşte în fiecare gară din ţinutul Constanţei… ne dăm seama că există o singură linie şi că viteza de deplasare este asemenea Mocăniţei… dar nu-i nimic.. suntem tineri! Am ajuns la Tulcea în 4 ore însă foarte bucuroşi: că am scăpat de mersul cu trenul, bineînţeles asta până la întoarcere. Deşi e sâmbătă, gara pare pustie. Nu are nimic din aerul oraşului turistic pe care ni l-am imaginat. Căutam barca care să ne ducă la Sulina. Mai avem de aşteptat. «Diana» barca rapidă pleca abia peste două ore, timp suficient de vizitat două trei magazine, cumpărat nişte apă, sucuri, grisine, bomboane şi de discutat un pic cu localnicii. Nimic de remarcat în Tulcea decât poate preţurile piperate de a vedea Delta cu barca.

Către Sulina cu barca rapidă – Cele două ore trec repede şi ne îngrămădim cu toţii pe barca rapidă ce străbate 90 de km pe apă în… trei ore, credeţi-mă că e rapidă dacă comparăm cu vaporul de stat ce face aceeaşi distanţă în 5 ore. Surpriza noastră mare a fost că pe barcă să dăm peste Lucian, domnul “pozar” cum aveam să-l denumim mai târziu, fotograful nostru venit tocmai de la Timişoara pentru a ne imortaliza din toate poziţiile. Dacă oamenii din vapor se aşteptau să fim obosiţi, după drumul lung pe care l-am parcurs, s-au înşelat amarnic, deoarece cântăreaţa noastră: Ancuţa (un fel de Laura Lavric în copilărie), instrumentistul nostru: Măcinoi (un fel de Jean de la Craiova în vremurile când nu era faimos) şi vestitul dansator: Ghiocel (un fel de Ghiocel şi atât) au început un mic recital. Zâmbete, bucurie, poze la comandă şi la final aplauze de răsună barca. Ne-a plăcut primirea pe care ne-au făcut-o, simţeam deja că cei de acolo sunt oameni binevoitori şi dulci. Romi, români, lipoveni, dansau cântau, aplaudau, bârfeau şi-şi aruncau unii altora priviri întrebătoare: Vezi ce frumos dansează, vezi ce bine le cântă, vezi ce frumoşi sunt! În sfârşit ajungem în Sulina. Ne luăm “casele”, pardon bagajele şi ne îndreptăm spre “Perla”, gazda noastră timp de o săptămână.

Ţigani cu români, români cu ţigani
La prima vedere pensiunea ne zâmbeşte frumos cu nişte balconaşe pline de flori proaspete pe care am primit sarcina să le udăm zilnic. Pătrundem în restaurant şi suntem întâmpinaţi cum se cuvine. Se fac oficiile şi vine vremea să decidem cine şi cum stă în cameră… Şi au început discuţiile, negocierile… tragerile la sorţi repetate… până când… mesagerii împotriva discriminării se hotărăsc! Fete cu fete, băieţi cu băieţi… primul criteriu… ţigani cu români, români cu ţigani… al doilea criteriu… şi al treilea criteriu… dacă după prima noapte mai sunteţi încă în viaţa rămâne cum am stabilit. Aşa că fără prea mult zgomot ne-am îndreptat spre camere, curioşi să vedem cu cine le vom împărţi. Cam au strâmbat unii dintre noi din buze că nu au picat cu prietenii cei mai buni sau cu bisericuţa lor dar, regulile sunt reguli şi «tartorii» de traineri nici că au vrut să facă vreun compromis, nici măcar pe ochi dulci. Aşa că ne-am nimerit colegi de cameră fix cu cine ne aşteptam mai puţin şi ne gândeam deja cum să punem stăpânire pe telecomandă sau pe baie sau cum facem să asculte toţi numai Taraf şi nu MTV. O să vedeţi la urmă ce a ieşit.

Hello bingo, îngeraşule!

De la început ni s-a spus că nu am venit în vacanţă. Aşa că după masă, după câteva ore de odihnă au început activităţile non-formale. (ce ne mai place cuvântul ăsta non-formal, are ceva din ştrengăresc, şmecheresc sau chiar super activităţi). Prima activitate, ne-au adunat pe toţi în jurul videoproiectorul iar Mihaela cu Ionuţ Stan au început să ne îndruge de-a reguli «spre a fi încălcate» am zis noi. “Nu te bate cu perne, nu jigni pe celălalt, nu fă glume proaste, nu întârzia la activităţi, nu respecta şi nu vei fi respectat”… şi uite-aşa ne-am trezit cu un cod al Talionului numai bun de încălcat pentru a fi excepţia ce întăreşte regula.

După aceea ni s-a spus clar că vom juca bingo. Am sărit în sus de bucurie, mai ales că în perioada aceasta superbingo-urile sunt foarte la modă. Numai că în loc de bile am folosit oameni/persoane şi în loc de numere, cunoștințe despre acele persoane. Pe taloanele de joc erau întrebări de genul «Cine are ochii de aceeași culoare ca tine» și trebuia să îi privim pe toți în ochi până găseam pe unul cu ochii la fel că ai noștri şi să completezi… noroc că erau destui şi atunci hop strigai Bingo. Am reușit să facem toți linie şi apoi careu! La final am aflat cu toţii mai multe unii despre ceilalţi. De exemplu am afla că sunt puţin mesageri născuţi în februarie, că toţi avem prieteni şi romani şi ţigani şi că Dragoş se însoară anul acesta. Vă spunem cu mâna pe inimă că Bingo ni s-a părut cel mai tare joc de socializare mai ales că la final am fost cu toţii premiaţi cu un îngeraş şi un carneţel.

Da, fiecare dintre noi am primit un îngeraş şi-un carneţel. Ce poate fi mai frumos de cât să stai pe umărul drept (sau stâng) al unui coleg, prieten, să-l ajuţi şi să-i faci mici surprize PLĂCUTE. Aşa că fiecare dintre noi s-a trezit îngeraş şi protejat al unui îngeraş timp de 7 zile şi 7 nopţi că în poveştile acelea frumoase cu îngerul bun care-ţi aduce veştile bune! Ne-am aflat fiecare protejatul şi ne-am luat rolul în serios de îngeri mesageri… ce frumos sună. Aşa cum v-am spus am primit şi carnetele în care în fiecare zi trebuia să notăm câte ceva despre celălalt… pozitiv şi constructiv bineînţeles.

Cunoaşterea în… discotecă!
Şi pentru că în program în prima seară era vorba despre o petrecere de cunoaştere… hop am venit cu ideea de a merge în discotecă. Norocul nostru a fost că era chiar sâmbătă seara şi în plus era numai la o sută de metri de pensiune. Lumini, 40 de mesageri tineri super talentaţi la dans, muzică la maxim şi discuţii dintre cele mai aprinse de la “coercibilitatea debordantă a transhumanţei româno-rrome” până la «fataaa, dar ce ce-mi place discotecă astaaa!». Unii ar spune că a fost super distracţie şi s-au legat prietenii puternice. În ciuda celor 20 de ore petrecute pe drumul de fier şi pe apă nu am simţit nici urmă de oboseală. Am fi dorit, poate, să oprim timpul în loc deoarece a trecut foarte repede şi a doua zi trebuia să fim fresh. Ne-am îndreptat spre “Casă” iar unii mai rezistenţi şi mai cu chef de viaţă au luat la puricat carneţelele cu amintiri şi au început să scrie: “Ţine-o tot aşa, eşti super de treabă!” etc. etc.

Duminică 12 iunie – Bună dimineaţa şi-un mesager!

Dimineaţa a venit repede, iar Cătălin, cocoşul de serviciu a cântat – bătut în fiecare uşă spunându-ne sau mai bine zis ţipându-ne în urechi să ne trezim şi să coborâm la masă. Noroc că ni se făcuse foame căci altfel… glumesc bineînţeles. Cum era prima zi eram nerăbdători să vedem ce-o să facem la modul concret. Nu mare ne-a fost mirarea când am aflat cu stupoare că vom fi separaţi pe grupe. Noi nu ştiam că tehnicile aste non-formale aşa cer: grupe mici ca toată lumea să se poată exprima şi la câte aveam noi de spus vă daţi seama că nu se putea să rămânem toţi grămadă tot timpul. Aşa că am tras la sorţi. Nu ştiu cât noroc am avut căci iar am primit de data asta o mămică şi-un tătic. Ne-am dus în camere cu misiune să ne alegem un nume, să ne cunoaştem şi să venim cu idei de dans împotriva discriminării… şi să vedeţi ce a ieşit.

El Grupo Gitano: El clar de unde vine numele, tocmai din îndepărtata Spanie, din ţara flamenco! Dintr-o mămică Larisa Zugravu şi un tată Macinoi împreună cu copiii lor… (le cam place dragostea) a ieşit un grup pe cinste pregătit să dea barierele dansului peste cap. Ne-a plăcut foarte mult de ei cum şi-au structurat coregrafia cu dans de Bolywood, un pic din Kusturica, «oliacă» de “Răţuşca stă pe lac” pentru ca finalul să fie apoteotic cu un “Micael Gecson” în forţă. Am mai remarcat faptul că au reuşit să valorizeze cu toţii calităţile pe care le au: Ionuţ – step ţigănesc spaniol, Dana – teatru a la răţuşca cea urâtă, Mary -dansul a la Michael, iar Diana – mişcările unice şi ceva din dansul acela indian. De remarcat implicarea necondiţionată şi a celorlalţi membri… ehei credeaţi că v-am uitat! Ce mai–ncolo-ncoace, ne-a plăcut!

TeChelas *să dansezi - un nume de origine romă inspirat din melodia pe care Rona Harner ne încânta simţurile în «Gadjo Dilo». Părinţii acestui grup, Dragoş şi Mihaela împreună cu pruncii lor… (cam super openminded i-au crescut) s-au întrecut pe ei înşişi într-o poveste adevărată pe care unii dintre ei au trăit-o nu demult în cadrul Festudisului. Ideea de baza era că romii sunt dispuşi să asculte rock şi să încerce să facă atmosfera de dragul prieteniei pe când rockerii înrăiţi huiduie şi fac urât pe muzica ţigănească. Autorii au pus foarte bine în scenă şi problema drogurilor şi a stimei de sine a unor persoane care după ce fac dragoste cu un rrom de bună voi şi de plăcere, strigă de frica stigmatizării: viol viol! Ce mai–ncolo-ncoace, ne-a plăcut!

Foru Sukar - tot un nume de inspiraţie romă care teoretic înseamnă oraş frumos, dar în traducerea literară înseamnă… aţi ghicit TÂRGU FRUMOS. Părinţi adoptivi, Ionuţ Stan şi Cătălin Stănescu împreună cu copii lor… s-au dat peste cap să arate ce înseamnă demnitatea unei femei rome, frumoasă, deşteaptă, dar fără bani. S-a dus să se angajeze şi… şeful i-a oferit un post de amantă… pardon secretară. Tânăra cu trei copiii şi fără soţ (aşa s-a nimerit) ajunge să cerşească în piaţă şi tot nu se vinde. Finalul este normal fericit… în care, tânără este răsplătită se fostul şef care-şi dă seama că inima unei ţigănci o câştigi doar cu dragoste adevărată. Ce mai–ncolo-ncoace, ne-a plăcut!

Chiar dacă ne-a luat aproape toată ziua, am fost încântaţi de ce-a ieşit. Astfel încât grupurile au primit sarcini precise: repetiţii zilnice, îmbunătăţirea ideilor, cioplirea lor după chipul şi asemănarea luptei împotriva discriminării.

Cum poţi scrie MESAGERI pe plaja din Sulina?
Cum una dintre misiunile noastre este să ne anunţăm prezenţa pe unde mergem, căutătorii de bronz şi soare de pe plajă Sulina sigur îşi vor aminti multă vreme de noi. Am debarcat toţi 40 deodată strigând… două, trei şi MESAGERI. Ne-am întins prosoapele pe nisipul fierbinte precum pânzele corăbiilor în bătaia vântului. Fie că am zbughit în apă cu strigăt de bătălie “Mesageri” sau am lăsat soarele să ne mângâie trupurile cu razele lui pentru un bronz uniform şi de invidiat mai tare că cel natural a lui Ghiocel, Rebeca sau Cerasela. Apoi am jucat un pic de volei, de fotbal şi ceva ce nu ştim cum se cheamă deoarece nu era un fel de struţ şi-o cămilă sau fot-handbal. Şi aşa inventivi cum ne ştiţi ne-am apucat de scris. Şi pentru că deşi romi şi români suntem ecologişti, am zis să nu stricăm cerneala şi hârtia şi să folosim plaja şi corpurile noastre. Să ştiţi că nu e aşa uşor să-i faci pe oameni să-şi aşeze corpurile în forma unui “M”, unui “E”, a unui “S”, unui “A”, a unui “G”, iarăşi unui “E”, unui “R” şi a unui “I”. Dar am reuşit şi toată Sulina s-a strâns să vadă ce am scris noi pe plaja transformată în coală de scris.

Nu discrimina nici când eşti în… pijamale!

Cum ne-am întors de la mare şi am mâncat bine am găsit cu toţii un bilet de la îngeraş: «Vino în faţa pensiunii. Ţi-am pregătit o surpriză. Ţinută obligatorie pijamale sau costum de baie şi fără DISCRIMINARE». Aşa că ne-am conformat iar în scurt timp cu toţii eram din nou în vârtejul dansului. Am dansat noi câteva melodii în incinta pensiunii dar pentru că a devenit neîncăpătoare şi s-a supraîncălzit atmosfera am decis să ieşim pe faleza în faţa «casei». Nu mare ne-a fost mirarea când locul s-a umplut repede de curioşi. Nu am scăpat ocazia ca pe franţuzoaică Marine, pe nişte sud-americani şi pe câţiva localnice a căror nume nu le-am reţinut să-i băgăm în hora noastră şi să le prezentăm forţat pe ritmurile moldoveneşti MESAJUL nostru antidiscriminare. Şi am fi dansat trei zile şi trei nopţi non-stop dacă «mămicile» noastre nu ne-ar fi întrerupt aducându-ne aminte că mâine e o nouă zi. Aşa că oarecum epuizaţi, ne-am luat în braţe sau de mânuţele bronzate natural sau la soare şi am mers în camerele noastre sau ale vecinilor.

Luni 13 iunie – la şcoala antidiscriminare!
Trezirea de dimineaţă a fost una dintre lucrurile dificile de făcut iar «cocoşul» nostru, un mascul feroce de altfel a avut mari bătăi de cap cu somnoroasele păsărele. În sfârşit, luni am început ziua cu repetiţii pe grupe. Coregrafiile propuse în ziua precedentă au prins contur. Fiecare trupă a muncit pe brânci la propria-i coregrafie (am stabilit paşii concret şi i-am exersat). Am mâncat bine după care care ne-am pornit spre şcoala din Sulina. Nişte elevi cu adevărat silitori care pe drum ne spuneam în gând.. of nici în tabără nu scăpăm de ea… de şcoală! În schimb am fost surprinşi să descoperim o altă şcoală. Una plăcută, distractivă şi plină de momente în care spiritual o poţi lua razna alături de prieteni. Acolo am început cu acel joc simplu de alegere ca o problemă de matematică sentimentală. Un rom şi un român într-o barcă ce nu poate transporta decât o singură persoană; atât rromul cât şi românul trebuie să argumenteze de ce trebuie să rămână el în barcă şi de ce celălalt trebuie să se arunce în apă. Ce-a ieşit?! Unii au fost surprinşi să vedem că de fapt nu conta ce naţionalitate era persoana ci cât de aproape de tine ca prieten era. Vorba aceea, prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.

«Chiar dacă eşti lipovean, moldovean sau ţigan… Suntem made în România»
Vreo două zile au fost dedicate IMNULUI mesagerilor. Ehei… nu ştiaţi că avem un imn…? Cu toţii, pe grupe, am pus la punct paşi, figuri, expresii şi chiar jocuri de picioare pentru Iali iali bre noi avem un singur SCOP SCOP. La discriminare vrem să spunem mereu STOP STOP! Am repetat noi cât am repetat, eram bucuroşi că ne iese ceva şi la final ne-am dat seama cât de bine e să strigi «Ţigan din Târgu Frumos, Cu nimic nu-i mai prejos. Ca românu-n România. FII Mesager!». Şcoala Sulina a răsunat de vocile mesagerilor şi ne-am bucurat de o primire frumoasă din partea celor de acolo cărora le mulţumim pe această cale. Nu ştiu de ce dar în acel moment noi aveam impresia că tot orăşelul acela zumzăia pe la colţuri: Sunt mesageri în oraş, sunt tineri, simpatici, energici şi sunt şi români şi ţigani şi lipoveni. Şi noi le dădeam dreptate.

Dans în valurile mării
După terminarea dansului… ghici ce am făcut?! Ei bine am plecat din nou la plajă. Cum noi suntem mari amatori de senzaţii tari, ne-am decis să facem repeţii chiar în apa mării. Ne-am aşezat în grupuri şi într-o bălăceală zgomotoasă am repetat figuri pe care stropii şi valurile le făceau să pară şi mai spectaculoase. Apoi am jucat «ţară ţară vrem mesageri», adaptări cu celebrul joc cu ostaşii. Ne-am dat însă seama repede că vrem toţi să fim în aceeaşi echipă, în aceeaşi ţară aşa că am decis să facem o pauză. Nu de alta, dar unele dintre noi chiar doreau să se bronzeze uniform… toţi înafară de Ghiocel care ne-a delectat cu o serie de exerciţii de gimnastică la bară.

Marţi 14 iunie – Atenţie la… impuls –
Să fii mesager antidiscriminare e o chestiune de inimă, putere şi impuls. Aşa trezirea a fost impulsivă la strigătul răguşit al cocoşului. Am mers direct la sala de repetiţii şi am băgat un energizer de mare tensiune electrică. În cercul format se puteau vedea cei mai petrecăreţi, cei mai adormiţi… Din păcate pentru ei maestrul de ceremonii a dat drumul impusului… a ieşit cu scântei. La un moment dat cu toţii am simţit furnicături, şocuri, electroşocuri astfel încât am fost resuscitaţi şi pregătiţi să reluăm totul. În scurt timp eram pe picioare, plini de energie şi gata să ne luptăm cu prejudecăţile despre romi. În acelaşi cerc însă am reuşit să fim fugăriţi pe fel şi fel de ritmuri de colegii noştri romi şi români. Am sărit în sus pe manele, doine, populară, rock şi chiar mieunături şi pârâituri cum numai glăsciorul de mesager de pe malul Bălţii (Deltei) Dunării pot scoate. Ne-a fost suficient cât să mergem mai departe.

Ţigan serios: pleonasm!

Poate să vi se pară bizar dar în jocul celor trei culori am reuşit să descoperim ce se spune despre romi, ce poate fi adevărat, ce e minciună sfruntată şi cam care sunt diferenţele între ei şi alţii.Sub titlul «Cine sunt romii», înarmaţi cu trei culori, negru, roşu şi albastru (am vrut să mai schimbăm tricolorul) ne-am pus pe treabă. Prima etapă: Unii dintre noi am scris ce ştim despre romi, ţigani, căldărari ursari, hoţi, şmecheri, simpatici, serioşi, jucăuşi, de încredere, needucaţi, manglitori, geloşi, frumoşi, răpănoşi, săraci, trişti, fericiţi, etc. Totul am scris cu negru. A doua etapă: cu roşu am tăiat ce nu ne-a convenit. Şi credeţi-ne că am tăiat la greu. Cum să spună alţii despre prietenii mei romi că sunt hoţi, neserioşi, manglitori sau mai ales răpănoşi. Ne-am supărat tare de tot la asemenea vorbe… şi ştiţi de ce.. pentru că romii erau colegii noştri de cameră, de barcă, de petrecere şi de făcut jocuri şmechereşti.. pardon nonformale. Îi cunoşteam şi ştiam că nu e aşa. A treia etapă: cu albastru am subliniat ce considerăm noi adevărat despre romi şi am putut să ne susţinem punctul de vedere. Să vedeţi ce dezbatere a ieşit.

La final concluziile erau clare: faptul că furi sau eşti murdar nu ţine de faptul că eşti rom său român ci de alţi factori precum foame, sărăcie, anturaj. Nu poţi spune că cineva nu se spală decât doar atunci când are tot ce îi trebuie (apă, săpun, intimitate) şi nu o face. Nu trebuie să ne fie frică de romi sau alte naţii ci să ne fie frică să etichetăm şi să judecăm oamenii după ce am auzit de la alţii şi fără să îi cunoaştem. Ne-am focalizat pe romii serioşi am descoperit printre noi cam mulţi dintre ei prea serioşi…

Român NEBUN…!
… aşa se traduce filmul regizorului francez Tony Gatlif “Gadjo Dilo”. În restaurantul pensiunii transformat incognito în sala de cinema ne-am aşezat confortabil în scaune. Ghiocel şi toţi ceilalţi care au văzut filmul ne-au asigurat că vom «muri de râs» şi aşa a şi fost. Am reuşit să prindem cuvinte pe ţigăneşte o dată cu Stephan, francezul aterizat într-o şatra din Transilvania dornic de a le cunoaşte muzică şi limba romilor. Apropo, tu ăsta care ai pus intertitlul… de fapt gadjo înseamnă care nu e rom, care e străin de neamul romilor adică poate să fie român, francez, german, etc.. deci titlul e mai degrabă străin nebun sau francez nebun. Ne-a mai plăcut foarte mult atmosfera şi lăutarii din şatră, dar şi beţia pe cinste cu «pi mo, pi mo» a personajelor principale. Noaptea s-a încheiat târziu cu discuţii aprinse în care Ghiocel şi Mugurel repetau la nesfârşit replici din film, iar fetele o imitau pe Rona în dansul ei ademenitor din şolduri.

Miercuri 15 iunie – Ce înseamnă DISCRIMINARE?
Există şi zile în care cocoşii nu mai cântă din motive lesne de înţeles. Aşa s-a întâmplat şi cu al nostru. În schimb ca mesageri ne obişnuisem deja să ne culcăm târziu şi să ne trezim devreme. Astăzi era o zi importantă. Ca să nu fie mai mare ruşinea să te numeşti mesager împotriva discriminării şi să nu ştii tu ce e aia discriminare, cu ce se mănâncă, ce presupune, de câte feluri, prin ce locuri umblă, pe cine loveşte şi mai ales cum o stopăm, ne-am pus pe învăţat. Definiţii, teorii, clasificări, exemple toate au circulat în mintea noastră ca un bumerang pe care trebuie să ştim cum să-l mânuim ca să nu ne rănească. Mai mare mulţumire am avut când la finalul zilei ni s-a cerut să facem scenete în care să dăm noi exemple de discriminare, să le prezentăm, să le explicăm şi să le facem să dispară. Şi nu mare ne-a fost mirarea să vedem că ne-am întrecut pe noi înşine cu multitudinea de exemple şi întâmplări legate de discriminare… şi nu numai discriminări din acelea simple cu un singur criteriu, ci chiar din acelea complexe multiple directe şi indirecte plus ca să nu mai vorbim de hărţuire, jigniri sau dispoziţia de a discrimina.

Trei Doamne şi toţi trei…

TeChelas: Au prezentat frumos cu Mugurel în rolul principal o încercare de căsătorie mixtă între un rom în scaun cu rotile şi o româncă frumoasă cu nişte părinţi al dracului de rasişti şi o mătuşă şi mai al dracului, jucată bestial de Adina. De fapt ei au avut 2 scenete, a doua fiind cu o ţigancă super-competentă care vrea să se angajeze, dar îi ia locul o pipiţă, care arată bine şi care îi cam place patroanei lesbi. În final şi pipiţa este hărţuită de patroană, totul degenerând într-o situaţie complicată.

El Grupo Gitano: Au dat clasă la teatru. Multă expresivitate şi etichete. La un moment dat am avut impresia că Andreea Creţu chiar era oarbă, aşa de bine şi-a intrat în rol. Nu mai spunem de Mary săraca care şi-a uitat piciorul sub masă. Nu e de mirare căci am aflat noi pe urmă că pe acolo erau nişte fete şugubeţe actriţe de pe la 11 anişori. Au prezentat un grup de copii cu dizabilităţi ce au mers şi ei ca ceilalţi tineri într-un bar şi deşi meritau nu au fost serviţi de către chelner care prefera să nu îi bage în seamă şi să se ocupe de alţi clienţi, şi asta doar pentru că aveau probleme fizice. De remarcat faptul că singurul care le-a sărit în ajutor a fost un rom apărător interpretat cu zâmbet şi seriozitate de Cerasela, o fată simpatică şi persuasivă.

Foru Sukar: Au avut o temă simplă: “Nu discrimina că poţi fi şi tu discriminat.” La o petrecere, două fete simpatice insistă pe lângă patron să dea afară din club un cuplu de romi pentru faptul că sunt romi. Culmea e că a doua zi şi fetele respective sunt date afară că erau lesbiene. Cred că le-au plăcut rolurile, mai ales că Alexandra a dat tot ce putea în rolul de bisericoasă şi la final le-a spus tuturor biblic: “Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac”.

Fii mesager!
Au urmat momente de pauză şi de pregătire pentru coregrafia de grup a imnului. Seara în fata pensiunii ne-am adunat cu toţii. Fiecare grup a prezentat coregrafia pregătită. Câte doi observatori au ales cele mai interesante figuri. Am discutat ce reprezintă şi apoi… Diana, Dana, Adina, Mădălina, Rebeca şi Ancuţa, adică câte două de la fiecare grup au mers să discute, să aleagă, să decidă… le-a luat aproape o oră ,dar rezultatul a fost unul deosebit de palpitant. Nu rataţi filmuleţul cu videoclipul. Nouă ne-a plăcut foarte mult mai ales că tinerii noştri au colaborat ca nişte adevăraţi profesionişti şi au demonstrat adevărate calităţi de lucru în echipă.

Petrecere cu invitaţi de onoare: Mădălin Voicu, Rona Hartner, Connect-R, Minodora şi «Vă pupă Jean» Şi era doar începutul serii de miercuri. Vă spunem cu mâna pe inimă că am stat ore în şir discutând între noi despre romi pe care îi cunoaştem, îi stimăm şi i-am putea avea ca exemple. Am dat peste tot felul de nume de la manelişti, la oameni de cultură, afaceri sau chiar peste unii colegi de-ai noştri romi precum Ghiocel, Măcinoi sau Ionuţ Stan. Ne-am gândit că nu ar fi rău că aceşti tineri să îi cunoască mai bine pe «mai popularii romilor» în carne şi oase. Nici una nici două am pus-o de petrecere în care i-am invitat pe toţi aceştia. Şi au venit pe rând, îmbrăcaţi la patru ace să ne încânte, să ne povestească şi să primească note. Aşa că tinerii şi trecătorii au putut dansa şi dialoga cu Jean de la Craiova, Rosa de la Acasă Tv, Bănel Nicoliţă, Guţă cu fiica sa Nicoleta şi alţii. La final s-au dat şi premii pentru câştigători: Locul 3 “Ghiocel” interpretat de Cătălina, locul 2 “Minodora” interpretată de Diana (Gipsy Eye) şi Locul 1 “Connect-R” interpretat de Marinela.

Joi 16 iunie – «Nu mi-am imaginat vreodată că voi dormi în pat cu o ţigancă»
Am început cu mărturiile mesagerilor despre ce s-a schimbat în viaţa lor de când sunt în acest proiect. Am fost debordaţi să aflăm câte lucruri inedite au fost de o parte şi de alta a celor prezenţi. Fie romi, români sau lipoveni cu toţii au trecut peste nişte bariere nevăzute dar bine ştiute de toţi. «Prima dată m-am simţit aiurea între românce. Nu ştiu de ce, dar nu mă simţeam deloc în largul meu. Acum e altfel, m-am obişnuit cu ele şi e altceva» sau «nu mi-am imaginat niciodată că voi dormi în pat cu o ţigancă, că voi mânca alături de ei şi voi reuşi să-mi fac prieteni», ne-au făcut încă odată să ne dăm seama că suntem cu toţii oameni, tineri, energici şi că avem mai multe în comun decât am fi crezut. Momentul a continuat şi fiecare ne-am gândit la misiunea pe care o avem. Am spus ceea ce credeam în faţa camerei şi am jurat să fim toată viaţa mesageri şi să promovăm diversitatea şi toleranţa. Cu toată că unii nu erau mulţumiţi de cum arată sau de hainele pe care le aveau, cu toţii am reuşit până la urmă să ne înfrângem emoţiile, iar Lucian “pozarul” ne-a înregistrat cu zâmbete şi chiar lacrimi.

Ideea de bază a fost ca să le spunem şi celorlalţi ce poate ieşi dintr-un parteneriat atât de colorat. În ciuda faptului că afară tuna şi fulgera, în inimi noi am simţit linişte, o pace sufletească ce ne făcea să zâmbim. Am continuat să zâmbim şi la coregrafia de grup. Sincronul cerut cu prisosinţă de coregrafi ne-a cam dat bătăi de cap. Mai ales săritura aceea de populară românească cu bătaie pe picioare ne-a înroşit pielea dar până la urmă ne-a ieşit atât de frumos încât am uitat de durere. Repetiţii peste repetiţii, paşi peste paşi şi muncă până la epuizare toate astea pentru a combate discriminarea. Ce e mai frumos decât 40 de tineri luptând pentru acelaşi scop? Să îi vezi muncind pe brânci încercând să le iasă totul perfect, pentru a transmite un mesaj de solidaritate, pentru a spune “Stop discriminării!”

Bal mascat cu peripeţii

Seara a venit repede mai ales că mesagerii erau nerăbdători să îşi arate costumele şi coregrafiile de grup. S-au dat cu toţii în stambă şi concursul a început. Încântaţi peste măsură a început fuga după costume. Încă o dată ne-am dat de trei ori peste cap şi ne-am transformat în pisicuţă, o asistentă medicală, Zorro, un fotbalist, un boxeur, rockeriţă emo, ţiganca frumoasă şi chiar Doru Octavian Dumitru, Axinte, un onur, o dansatoare orientală şi o profesoară de literatură franceză. A …era să uit! Ne-a lăsat cu gura căscată un fel de super HEROU şi o femeia a lui Tarzan cu o fustă de sălcii. Să nu uităm marinarii şi piţipoanca. Cu toţii au fost premiaţi şi răsplătiţi din plin cu aplauze şi dansuri cu cine au poftit ei. Momentele de vis ale serii au fost prezentarea de către grupe a coregrafiilor. Au ieşit super frumoase, energice şi vi le vom prezenta în spectacolele ce vor urma!

Vineri – 17 iunie Ziua pe care nimeni nu o aştepta fost ziua finalizării spectacolului.
Am filmat dis-de-dimineaţă videoclipul pentru imnul mesagerilor. Am repetat la sânge coregrafia pentru că totul să ne iasă perfect. Nu de alta dar pe seara SULINA avea să fie prima noastră scenă. Trecătorii ne întrebau deja la ce oră e spectacolul, fapt ce făcea să ne crească emoţiile. Am repetat şi am profitat de vremea frumoasă pentru ca să mergem pentru ultima dată la mare.

Spectacol stradal – momentul mult aşteptat a venit!
Costumaţi ca de scenă, cu inima cât un purice am plecat dinspre pensiune spre primărie. Trecătorii ne urmăreau din ochi cu admiraţie. Ajunşi în centrul oraşului am început dansul. În curând zona s-a umplut de curioşi pe care i-am contaminat repede cu «Chiar dacă eşti lipovean, moldovean sau ţigan. Suntem made în România» aducându-i să danseze alături de noi. Am fost răsplătiţi cu aplauze şi lăudaţi cu vorbe frumoase. Cu greu ne-am despărţit de publicul nostru ce ne devenise drag… ne aştepta ultima seară.

Lacrimi de bucurie la “Bucuraţi-vă prieteni de prieteni şi de fraţi”!

Nu vom uita niciodată acel moment unic în care am simţit că suntem mai mult decât simpli oameni, mai mult decât simpli tineri ce locuiesc, mănâncă şi suferă pe acest pământ împreună. Ne-am adunat cu toţii într-o cameră şi am făcut beznă. Apoi am început să povestim ce am făcut pe o melodie ce ne intra la suflet. Cu fiecare secundă, o altă lacrimă curgea pentru ce a fost aşa de frumos, un alt scâncet îţi mângâia sufletul. Ni-l aducem aminte pe Ghiocel ce plângea ca un copil cu lacrimile izvor, fetele toate plânse şi cu machiajul stricat de atât suferinţă. Îmbrăţişări, promisiuni, păreri de rău toate s-au adunat ca norii negri ce trebuie să toarne cu găleata ca apoi să răsară soarele.
Şi aşa a şi fost…

Îngeraş îngeraşul meu…
A urmat apoi petrecerea de final. Fiecare şi-a putut afla îngeraşul şi a avut ocazia să-i mulţumească sau să-l pedepsească, în funcţie de cât de bun a fost. Apoi toată lumea a plecat la culcare… eeeehei!!! am continuat petrecerea cu lacrimi, cu rămas bun, cu îmbrăţişări, cuvinte de îmbărbătare, lacrimi şi tristeţe, dar petrecerea a continuat până a doua zi dimineaţă, unii au dormit, unii au mers să privească răsăritul, alţii au completat în carnetele de amintiri, iar unii au stat la poveşti până la plecare…

Sâmbătă 19 iulie – Din nou pe apă…
Dimineaţă a fost forfota mare. Ne-am strâns lucrurile din cameră, bagajele erau făcute (doar la unii, că alţii îndesau de zor în bagaje în ultimele 20 de minute), dar totuşi nu vroiam să plecăm, ne-am luat rămas bun de la “Domnul Pozar” şi ne-am îmbarcat pe vapor… 4ore de mers cu vaporul, 4 ore în care am dormit, am vorbit sau am privit împrejurimile.

Dans în Medgidia

Am ajuns în Tulcea unde am aşteptat 6 ore: în aceste ore am mers pe la magazine, am stat la poveşti, am râs şi plâns în acelaşi timp. Într-un sfârşit a venit şi trenul ce ne-a dus până în Medgidia. Aici am fost serviţi cu toţii un sandwich pregătit de bucătăresele vesele şi.. surpriză… am început dansul nostru. Imnul mesagerilor a răsunat cu bucurie în gară spre surpriza călătorilor toropiţi de monotonia drumului. Ne-au aplaudat ca la concurs. Unii s-au oferit chiar să meargă cu noi… A venit trenul şi ne-am urcat cu veselie.

Ultima destinaţie… Târgu Frumos.
Înainte însă ne-am oprit în gară la Paşcani. Era dimineaţă şi în Paşcani la orele 6 ale dimineţii cei 40 de mesagerii dansau în gară. Ne-am luat la revedere de la cei ce au rămas acolo şi ne-am continuat drumul spre Târgu Frumos, un drum ce doream să fie mai lung să mai stăm câteva minute lângă prietenii noştri, romii, românii şi lipoveni…

P.S.: Din fericire pentru noi nimic nu s-a terminat, totul de abia începe… nu-i aşa mesagerilor ???

Multumiri: TiA si Andreei Caracas

Autori: Iulius şi Dana

 

Fii cu ochii pe ei, te vor uimi! 18/03/2010

Suntem bucuroşi. Emoţiile şi creativitatea ne-au ajutat.  Duminică, 14 martie  a avut loc primul spectacol în care mesagerii noştri antidiscriminare  au ieşit în public. Şi au făcut ca nişte adevăraţi meseriaşi.  Bunici, mămici, tătici,  copii, adolescenti,  romi, romîni, lipoveni, mamici, studenti si altii au venit la Casa de Cultură din Tărgu Frumos pentru a-i vedea, a-i cunoaşte şi a le asculta mesajul. Totul s-a desfăşurat în cadrul unui spectacol  spectacol de dans şi muzică organizat de instituţia localţ de cultură. Cele patru grupe au prezentat fiecare căte o  scenetă presărată cu dans, învăţături antidiscriminare şi suflet. Ce-a iesit? O experienta extraordinară pentru toată lumea.  

 

GipsyEye-MESAGERI IMPOTRIVA DISCRIMINARII 09/01/2010

E oficial!!! GipsyEye au fost desemnaţi  „Mesageri împotriva

E timpul sa luptam!

discriminării” .

Au o misiune grea. Timp de 6 luni , voluntarii Gipsy Eye împreună cu super tinerii de la ASIRYS, partenerii nostri de nădejde vor lupta  pentru a combate prejudecăţile despre romi. Frontul ales

este  Târgu Frumos sau Foru Sukar în limba rromani, un oraş în care rromii, românii şi lipovenii convieţuiesc împreună dar seperat de secole. Vor  schimba asta!

Va rugam să ne ţineţi pumnii şi vă invitam alături de noi să FIŢI MESAGER impotriva discriminarii indiferent unde vă aflaţi.

Este primul nostru proiect finanţat Programul Tineret în Acţiune

Mai multe detalii în pagina MESAGERI

It’s official. Gipsy Eye was called to “Messenger against discrimination”. They have a hard mission. For six month Gipsy Eye’s volunteers with the super youngsters from ASIRYS, our trustfully partners, will fight to defeat the prejudices against Roma people. The “war zone” is Targu Frumos or Foru Sukar in Rromani language, a city where Roma, Romanians and Lippovans lived next one to each other but not together for ages. They will change that.

Please wish us luck and join us, be yourself a messenger wherever you are.

It’s our first project financed by Youth in Action .

More details on MESAGERI

 

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 3,533 other followers