Madiane…la revedere Romania!

on

Salut!

Ça y est. Aujourd’hui je quitte Pașcani et mon poste de volontaire. Cela aura été une expérience forte avec ses hauts et ses bas, ses moments magiques ou désagréables, mais je suis sure que seul les bons souvenirs resterons.

Puisque je ne veux pas vous écrire un article cliché (Bon, d’accord, j’ai mal commencé), je veux dire une succession de paragraphes larmoyants disant à quel point tout ça va me manquer, j’ai décidé de décrire quatre souvenirs que je vais garder en mémoire. Il vous paraîtrons peut-être inutile ou inintéressant pour certains d’entre eux, mais je suppose qu’on ne choisit pas vraiment ces morceaux de vie qui restent coincés dans l’esprit.

Donc, nous y voilà, un top 4 de souvenirs que je garderais: yyyiiihhhaaa!

20160321_125416

Numéro un: Quand les enfants ont essayés de me ramener chez eux  

J’était simplement en train de sortir de l’école en parlant avec les enfants. A un moment, l’un d’entre eux (Mihaela B, pour ceux qui la connaissent), m’a dit: “Tu viens à la maison avec nous Madiane ? -Bien sur, ai-je répondu ironiquement (et stupidement). Ce fut ma première erreur.

Cette promesse non-faite a mené à une scène curieuse. Dix enfants me tirant vers le village pendant que j’essayait d’aller dans l’autre sens. Alors, j’ai soudainement décidé de m’allonger sur le sol pour qu’ils ne puissent plus m’emmener plus loin. Ce fut ma seconde erreur. Qui eut deviné à quel point les enfants peuvent devenir fort en étant 10 ?  Ces petits monstres ont commencé à me porter par les membres. Heureusement, mes super-collègues ont pu les stopper.

Comme vous pouvez le deviner, ce fut un souvenir très drôle que j’ai vécut ce jour-là en face de l’école de Cozmesti. J’ai choisi celui-ci comme premier parce qu’il est un bon exemple d’un de ces moments hilarants avec les enfants.

Numéro 2: Cours de danse avec les collègues

Si vous êtes un lecteur régulier de nos aventure vous savez que nous sommes intervenus dans un lycée pendant un moment. Nous prenions nos leçons de Roumain là-bas et aidions les lycéens à pratiquer leur Français. Un jour, Mihaela -notre prof de Roumain- nous a proposé une leçon de danse.

Les professeurs était un mec de Pașcani vivant à Londres et une fille venant de là-bas. Nous sommes allés avec eux au gymnase du lycée où une bande de 50 lycéens nous ont rejoins. Même si la chorégraphie était apparemment plutôt simple, je suis à l’évidence nul pour ça. Valentin et Anna s’en sont mieux sortis. C’était une succession de mouvements incroyablement rapides et je pense qu’ils ont un don pour ça. En tout cas nous avons beaucoup ris pendant cette courte leçon et cela restera un bon souvenir. Je vous aime les collègues 🙂

poze aparat nikon 738

Numéro 3: Quand nous avons visité Cozmești

Ce sont l’un de ces jours que les Roumains ont. Alors qu’en France “Journée Internationale de…” ne signifie pas vraiment grand chose, ici ils font en fait quelque chose pour l’occasion. Celui dont j’aimerais parler est le jour des Enfants.

Pour célébrer ce jour, des membres du conseil des lycéens ont décidés de venir Cozmești pour donner des sucreries aux enfants du village. Comme ils savaient que notre association travaillait avec les monstres, ils nous ont demandés de venir avec eux. Nous y sommes allé avec Anna (Valentin avait du travail, il a visité le village plus tard) et avons commencé à rencontrer les enfants dont nous nous occupions en nous promenant.

Ce fut un réel plaisir de les voir dans leurs vies de tout les jours, surpris de nous rencontrer avec des bonbons. Je me rappellerai particulièrement de Bogdan me disant que j’étais sur son territoire quand je lui ai intimé de se comporter plus gentiment. C’était un moment amusant !

20160714_144811

Numéro 4: Mes interviews en Roumain

Celui-là est plus une compilation de plusieurs souvenirs. Pendant mon séjour ici, je me suis fait interviewé trois fois. En considérant le temps que j’ai passé ici, ça fait vraiment beaucoup. Ce fut… d’intéressante expériences.

La première fut au cours d’un atelier francophone que le lycée a organisé une fois. Mihaela nous a soudainement dis que nous serions interviewés par une journaliste locale.  Donc je suis sorti de la pièce pour me retrouver face à un énorme groupe de lycéens me fixant, je suppose que c’est parce que je suis un étranger. Dans cette ambiance de confiance, j’ai commencé à répondre à quelques questions. Wow… Ok, je ne considère pas mon Roumain comme très bon aujourd’hui mais il était bien sur bien pire à cette époque.  J’ai juste répondu très approximativement dans un mix d’Anglais et de Roumain. Heureusement, elle fut assez sympa pour ne pas la diffuser. 😉

La seconde fut un peu mieux mais je n’ai pas pu échapper à la diffusion. C’était un discours en Roumain coupé de EEEEEUUUUHHH………, intéressant. La troisième et dernière fut la plus marrante. Nous promouvions le festival et une journaliste nous a appelé pour nous inviter à son show télévisé, Anna, Valentin et moi. Donc ça a été trente minutes de EUUUUUUHHH….. encore :). Même si j’hésitait, j’étais content de tout comprendre et d’être capable de faire des phrases. Ce fut notre première fois sur un plateau à nous trois et c’est vraiment drôle de se voir à la TV !

Donc vous venez de lire 4 souvenirs parmi ceux qui m’ont le plus marqués. Je ne considérait pas cela comme un classement, je les ai choisi car il racontent chacun à leurs manières un bout de mon expérience. Pour sur, j’en ai oublié certains. Je me souviendrais de tout ces petits moments qui ont fait de ces 8 mois une partie de ma vie. Maintenant, c’est le temps pour les remerciements. Je veux dire merci à tous les Roumains qui m’ont accueillis et aidés pendant mon séjour. je remercie Stefana, Ionut et Mihaela pour leur gentillesse, et pour ce qu’ils m’ont appris !

Je veux remercier spécialement Valentin et Anna avec qui j’ai vécut et travaillé. Je suppose que ce sont le genre de personne qui rendent une expérience inoubliable. MERCI!!!!!

La revedere România!!!

Madiane

fff 22 iul 2016 077

Versiunea în limba romană

Salut!

 

Gata. Astăzi am părăsit Pascaniul şi postul meu de voluntar. A fost o experienţă puternică cu moment frumoase şi dificile, cu moment magice sau dezagreabile mai sunt sigur că doar amintirile frumoasă vor rămâne.

Pentru că nu vreau să scriu un articol clişeu ( Bine , de accord, am început prost), în loc vreau să vă scriu o succesiune de paragrafe pline de lacrimi prin care să vă spun cât de mult o să-mi lipsiţi am decis să vă descriu patru amintiri pe care le voi păstra în memorie. Poate unor vi se vor părea inutile sau neinteresante, dar presupun că de fapt nu putem alege aceste frânturi din viaţă care ne rămân blocate în suflet.

Aşadar, uitaţi topul celor patru amintire pe care le voi păstra : yyyiiihhhaaa!

Numărul unu : Când copii au încercat să mă târască la ei acasă

 

Pur şi simplu eram pe cale să ies din şcoală discutând cu elevii. Unul dintre ei (Mihaela B, pentru cei care o cunosc) mi-a spus : Vrei să vii acasă cu noi, Madiane ?. Bineînţeles. Am răspuns ironic şi (în mod stupid). A fost prima mea greşeală.

Acesta promisiune pe care n-am făcut-o a adus o scenă curioasă. Zece copii mă trăgeau spre sat în timp ce eu încercam să merg în sensul opus. Am decis să mă întind pe amant pentru ca să nu poată să mă ducă mai departe. A fost a doua greşeală. Nici nu vă imaginaţi cât de puternici pot deveni copii când sunt zece. Aceşti mici « monştri » au început să mă ia de mâini şi de picioare. Din fericire, colegii mei au putut să îi oprească.  A fost o amintire foarte amuzantă ceea ce mi s-a întâmplat în ziua aceea în faţa şcolii din Cozmeşti. Am ales-o ca o primă amintire pentru că reprezintă unul din momentele hazlii alături de copii.

Numărul 2: Curs de dans sportiv împreună cu colegii

 Dacă sunteţi un cititor fidel ale aventurilor noastre ştiţi că noi am intervenit într-un liceu la un moment dat. Acolo studiam limba romană şi noi îi ajutăm pe liceeni să practice limba franceză. Într-o zi, Mihaela, profesoara noastră de limba romana ne-a propus un curs de dans.

Instructori era un tip din Paşcani care acum trăieşte în Londra şi o faţă de acolo. Ne-am dus la sala de gimnastică a liceului împreună cu un grup de 50 de liceeni. Chiar dacă coregrafia părea simplă , mi-am dat seama că sunt zero la dans, Valentin şi Ana, ( ceilalţi doi voluntari francezi) se descurcau mai bine. Era o înşiruire de mişcări incredibil de rapide şi cred că ei au un dar pentru asta.În orice caz am râs mult în timpul acestei scurte lecţii şi e o amintire frumoasă. Vă iubesc colegii mei.

20160610_111558

Numărul trei : Vizita satului Cozmești

 

Este una din acele zile pe care Romanii  le preţuiesc în timp ce în Franţa « Ziua internaţională a …. » nu înseamnă mai nimic, în România este o zi cu adevărata specială sărbătorita cum se cuvine. Este vorba despre ziua Copilului.

Pentru a celebra această zi, membrii consiliului liceenilor au decis să vină la Cozmeşti pentru a oferi bomboane copiilor din sat. Cum ştiau că asociaţia noastră lucrează cu aceşti mici « monştri » , ne-au rugat să mergem cu ei. Am mersi împreună cu Anna, (Valentin avea treabă, el a vizitat satul mai târziu) şi am început să îi întâlnim pe copii de care ne ocupăm . A fost o reală placer să îi vedem în viaţa lor de zi cu zi. Îmi amintesc mai ales de Bogdan care mi-ai spus că eram pe teritoriul său când i-am solicitat să se poarte mai frumos. A fost foarte amuzant.

Numărul patru: interviurile date în limba romană

 Acesta este de fapt un colaj de mai multe aminti. În timpul sejurului meu aici am dat trei interviuri . Ţinând cont de timpul petrecut aici mi se pare mult. A fost însă o experienţă interesantă.

Prima dată a fost în timpul unui atelier despre francofonie organizat de un liceu. Profesoara noastă, Mihaela ne-a spus brusc că vom fi intervievaţi de către o jurnalistă locală. Aşa că am ieşit din sala pentru a mă regăsi în faţa unui grup enormă de liceeni care se uitau fix la mine bănuiesc pentru că sunt străin. În această ambiantă de « încredere » am început să răspund la întrebări. Wow… Ok,  nu consider nivelul meu de limba romana ca fiind foarte bun astăzi dar pe atunci era şi mai rău. Am răspuns aproximativ într-un mix de engleză şi româneşte.

Din fericire, jurnalista a fost aşa drăguţă ca nici nu a difuzat interviul. 😉

A doua oară a fost un pic mai bine dar de data asta n-am mai putut evita difuzarea. A fost  un discurs în româneşte tăiat de EEEEEUUUUHHH………, interesant.

A treia oară a fost cea mai comică. Am promovat Festivalul De Film Fericirii şi o jurnalistă ne-a sunat  pentru a participa la o emisiune televizată chiar de ziua Franţei. Au fost 30 de minute de EUUUUUUHHH….. încă o dată :). Chiar daca am ezita , am fost mulţumit că am fost capabil să formulez fraze . A fost prima dată pentru toţi trei voluntari francezi când am fost într-un platou de televiziune şi e într-adevăr comic să te revezi la TV !
Aşadar aţi citit cele patru amintiri care m-au marcat. Nu le consider într-un clasament pentru că fiecare descrie o bucăţică din experienţa mea.  Cu siguranţă am mai uitat alte amintiri.Vreau să mulţumesc tuturor romanilor care m-au găzduit şi ajutat în timpul sejurului meu. Vreau să mulţumesc Stefanei, Ionuţ,  Mihaelei pentru simpatia lor şi pentru ceea ce m-au învăţat.

Vreau să le mulţumesc în special lui Valentin şi Annei  cu care am trăit şi muncit. Sunt tipul acela de oameni care fac o experienţă să devină de neuitat. MERCI!!!!!

La revedere România!!!

Madiane

Versiune în limba romană, I.S.

20160712_120912

That’s it. Today, I am leaving Pașcani and my vacancy of volunteer here. This has been a powerful experience with its highs and lows, its wonderful and painful moments, but I am sure only the good memories will remain.

Since i don’t want to give you a cliché article (alright, I didn’t start in the best way not to do so), I mean a succession of tearful paragraphs telling how much I will miss it all, I decided to describe you four memories I will definitely  keep in mind. Those might be seen as pointless or just uninteresting for some of them, but you don’t really choose the fragments of life that stay stuck in your mind I guess.

So here we go for a top 4 of these pieces: yyyiiihhhaaa!

Number 1: When the kids tried to take me home 

I was simply going out of the school while talking with the kids. At some point one of them (Mihaela B, for those who know her), told me: “Are you coming home with us, Madiane ? -Of course, I answered ironically (and stupidly).” This was my first mistake.

This unmade promise led to a curious scene. Ten kids pulling me towards the village while I was trying to walk in the other way. Then, I suddenly decided to lay on the floor so they wouldn’t take me more far than I was already. This was my second mistake. Who would guess how strong can get kids when they are in a group of ten? These monsters started to carry me up by the limbs. Fortunately my super workmates could stop them.

As you might guess by reading, this was a really fun memories I lived this day in front of the Cozmesti school. I picked this one to appear in the top because it is a good example of those funny times I lived with the kids.

Number 2: Dance course with the guys

If you are a regular reader of our adventures, you know we have been working with/in a Pașcani high school for a while. We were having our Romanian lessons there and were helping the students to practice their French while classes. Once Mihaela -our Romanian teacher- offered us to go to a dance lesson.

The teachers were a guy from Pașcani living in London and a girl coming from there. We went with them in the high school gymnasium were a bunch of fifty high school students joined us. Even though the choreography was apparently simple, I obviously suck for this. Valentin and Anna had a better shot. This was a bunch of incredibly fast move and I think they are gifted. Anyway, we had a lot of fun while this short dance lesson and this is gonna remain a really good memorie. I love you colleagues 🙂12834650_10153332565721231_45038961_n

Number 3: When we visited Cozmești

This was one of those celebration days Romanians have. Whereas in France “International/national day of ….” doesn’t really mean something, here they actually do something to mark the occasion. The one I wanna talk about here is the Children’s day.

For this celebration some members of the high school council decided to come to Cozmești to give some sweets to the children of the village. As they knew our association was working with the monsters they asked us to come with them. We went there with Anna     -Valentin had work to do, he had visited the village later- and started to meet all the kids we had in charge while walking around.

This was a real pleasure to see them in their everyday life surprised to meet us with candies. I will especially remember Bogdan telling me he was on his territory when I told him to behave nicely. This was a funny moment!

Number 4: My interviews in Romanian

This one is more a compilation of several memories. While my vacancy here I got interviewed three times.Considering the amount of time I spent here, this is really a lot more than in France. These were… interesting experiences.

The first one was while the francophone workshop the high school was organizing some day. Mihaela suddenly told us that we were going to be interviewed by a local reporter. So I went out of the room and about a huge bunch of high school student were staring at me, I guess this is because I am a foreigner. In this trustfully atmosphere I started to answer some questions from the reporter. Wow… Okay, I don’t consider my Romanian as really good now but this was obviously way worst at this time. I just barely answer in a Romanian English mix. Fortunately she has been kind enough not to broadcast it. 😉

The second one has been a little better but I could not escape broadcasting. This was a speech in Romanian cut by some EUUUUHHH……., interesting. The third and ultimate one has been the funniest. We were promoting the festival and a jurnalist called us in order to invite us in her TV news show, Anna, Valentin and me. So this has been thirty minutes of EUUUUUUHHH….. again :). Even though I was hesitating I am happy I understood everything and managing to make sentences. This was our first time for us all and this is really weird to see yourself on TV !


So you just read 4 memories among those that marked me the most. I would not considering this as a sort-out, I chose them because I thought they were interesting to report. Of course I forgot some. I will remember all these small happy moments that make these 8 months a part of my life.  Now, this is the time for thanks. 🙂 I want to thank of course all the people that welcomed me and helped us while this journey. I am thanking Stefana, Ionut and Mihaela for their kindness, and everybody for what they taught me!

I wanna especially thank Valentin and Anna who I lived and worked with. I guess this is the kind of people that make an experience unforgettable and joyful.  THANK YOU !!!!

La revedere România!!!

Madiane

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s