Ziua manifestărilor sportive-ediția a II-a

on

Nimic nu e mai plăcut decât să vezi curtea școlii din Cozmești plină de copii dornici de activități sportive. Deși e vară și e foarte cald, nimic nu i-a impiedicat pe cei mici să fie prezenți la ceea ce se anunța a fi cel mai tare concurs de ștafetă, în cadrul Proiectului „ACTIV- Acțiuni Comunitare pentru Toți-Incluziune pentru Viitor”, în data de 26 iulie 2019.

Copiii privesc traseul, căruia le place să îi spună Exatlon, după renumitul joc de televiziune. Își dau coate și se strâng nerăbdători. A doua ediție a Zilei Manifestărilor sportive a început. Organizatorii le-au pregătit multe surprize. Pe lângă jocurile de la ediția de anul trecut, anul acesta avem în plus box, badmington, Molkie (joc suedez), Pentaque (joc franțuzesc) și dans.

Fiecare joc are un responsabil. Acesta este pregătit să-i învețe pe copii regulile și să răspundă întrebărilor clarificatoare. Cu toții se îndreaptă spre atelierul dorit. Cei mai mulți s-au înscris, așa cum era de așteptat la Ștafetă.

Se formează echipele: Învingătorii, Invincibilii , Vulturii, Neînfricații, de la Școala generală dar și Steluțele și Fluturașii, de la Grădiniță. Echipele au fost făcute respectând categoriile de vârste și de gen.

Copiii sunt instruiți cum se cuvine înainte de începerea concursului. Li se explică regulile și se vorbește de fair-play.
Se dă startul Ștefetei. Rând pe rând, copiii parcurg traseul. Câtă energie, câtă determinare, câtă dorință de a câștiga. Merg pe bârna, sar pe saltele, se târăsc pe burtă în tunel, aleargă în saci, sar prin cauciucuri, șutează la poartă, cară o minge de tenis dintr-o găleată cu apă cu o lingură, aruncă la țintă să doboare obstacolele și în final aruncă la coșul de baschet. Pe marginea terenului, susținătorii strigă numele favoriților.

După două ore de concurs primul loc este ocupat de echipa Învingătorilor, condusă de Răzvan. Ca să vezi ce lecție de viață.

Urmează festivitatea de premiere pentru cei mici. Îmbrăcați cu tricourile ACTIV, copiii se fotografiază bucuroși cu medaliile și diplomele.

Apare și un grup de oaspeți din Italia. Cei opt adolescenți fac cunoștință cu copiii și le spun cât de mult le place în România. Școlarii noștri îi primesc cu drag și se mândresc cu cunoștințele lor de limbă italiană. Brusc, devine un concurs internațional deoarece, italienii se întrec și ei la Ștafeta celor mari.

Urmează cea de a doua rundă de premiere. Este o atmosferă atât de plăcută care îl face pe directorul școlii să declare că aceasta este cea mai frumoasă zi din vacanța de vară. Așa o fi? Veniți să vă convingeți la ediția următoare.

Această activitate face parte din cadrul proiectului ACTIV-Acțiuni Comunitare pentru Toți-Incluziune pentru Viitor, cod proiect POCU/140/4/2/115059, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Proiectul ACTIV se desfășoară pe o perioada de 36 de luni, în satele Stolniceni Prăjescu și Cozmești, din comuna Stolniceni Prăjescu județul Iași, și este implementat de către Centrul Diecezan Caritas Iași în parteneriat cu Asociația Gipsy Eye, Primăria comunei Stolniceni Prăjescu și Școala Gimnazială Cozmești.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s