Cel mai frumos inceput de an….tabara la Slanic Moldova pentru beneficiarii ACTIV

Prima zi…prima dată când dormim fără părinți!

În perioada 6-12 ianuarie 2020 beneficiarii programului de tip afterschool în cadrul proiectului ACTIV sunt plecați în tabără în renumita stațiune Slănic Moldova.

Plecarea…

Agitație mare în curtea Școlii Gimnaziale Cozmești. Deși aseară a nins și a viscolit, dis-de-dimineață copiii înfofoliți  și însoțiți de părinți, bunici, cățel și purcel au venit la școală. Unde se duc ei așa de dimineață? Pleacă în tabără la munte. Bucuroși și curioși copiii își fac planurile despre cum vor sta în autocar, dar mai ales la hotel. Părinții sunt îngrijorați, le dau sfaturi cu privire la modul în care trebuie să se comporte în aceste zile și, deși  au inima strânsă, îi încurajează să experimenteze lucruri noi. “ Vă dați seama că e prima dată când nu doarme acasă?”, spune o mamică despre băiatul ei de 12 ani. Ne dăm seama foarte bine și încercăm să le explicăm încă o dată cât e de important în dezvoltarea unui copil ca uneori să fie în alt mediu, să cunoască, să vadă, să experimenteze. Unii părinți parcă  ar vrea să renunțe, să nu-i mai lase, căci este frig și se tem că nu se vor descurca acolo fără ajutorul lor. Îi încurajăm, spunându-le că totul va fi bine. Autocarul e plin, bagajele sunt aranjate, totul este pregătit pentru marea aventură în care pornesc cu bucurie copiii ACTIVi. Suntem în satul Cozmești, comuna Stolniceni Prăjescu, județul Iași, România, anul 2020.

Drumul…

Autocarul e plin, copiii vorbesc tare în timp ce își privesc părinții care le fac cu mâna. Drumul proaspăt curățat de zăpadă se așterne în fața lor ca un șarpe uriaș. În scurt timp ajungem la Roman. Pentru unii dintre ei este prima dată când văd un oraș mai mare. Privesc curios si isi arata intre ei cladiri,oameni dar mai ales masini. Pedagogii sunt bucurosi. Nici unui copil nu i s-a facut rau. Ajungem la Bacau care forfota de oameni si masini. E trafic si e aglomerat. Unora li se pare ca e cel mai mare oras in care au fost. Totul e mare si impunator. Copiii fac poze si pun intrebari. Continuam urcand pe Magura. Acum incepe sa le fie rau.  Facem popas. Aerul si zapada  ne fac bine. Incepem o bataie cu bulgari care sa ne dezmorteasca. Toata lumea rade. E atmosfera aceea frumoasa cand te bucuri intr-adevar de lucruri simple. Pornim cu mai multa energie. Muntii incep sa isi arate piscurile pline de alb. Copiii privesc cu drag gandindu-se la ursii si lupii pe care-i vad mai mereu prin padure pacalindu-si colegii.

Statiunea

Perla Moldovei isi arata frumusetea. Inca de la intrarea in statiune suntem intampinati de munti inalti acoperiti de paduri care strajueisc drumul. E frumos si in locul unde poposim parca se simte „acel aer de munta”.  Copiii abia asteapta sa descopere izvoarele si traseul celor 300 de scari.

Ne asteapta o saptaman plina de lucruri frumoase…va tinem la curent!

I.S.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s